Într-una din duminicile anului 1950, am fost invitat de fratele Murza Todoraș la biserica maghiară din Cireșoaia. Aceștia se adunau în casa unuia dintre ei. Pentru că nu știam deloc maghiară, iar cei din biserică știau prea puțină română, unii chiar deloc, fratele Murza a tradus tot ceea ce am predicat. La un moment dat, fiind sub puterea Duhului Sfânt, am început să vorbesc în alte limbi. De-abia rostisem câteva cuvinte că întreaga biserică îngenunche și începu să se roage. Am îngenuncheat și eu, dar eram foarte nemulțumit. De ce? Până atunci nu eram de acord cu cei care îmbină predica la amvon cu vorbirea în alte limbi; o consideram neorânduială. După ce rugăciunea s-a încheiat, am mai spus câteva cuvinte după care mi-am încheiat predica. Unul dintre cei care se afla în sală a venit spre noi și-l întrebă, în limba maghiară, pe fratele Murza:

— Dacă fratele știe așa de bine maghiară, atunci de ce ați mai pierdut timpul cu traducerea? Vorbește mai bine maghiară decât dumneata, a arătat el spre mine!

     După ce mi-a tradus toate acestea fratele Murza, i-am răspuns:

— Eu nu știu maghiară! În județul Galați, unde m-am născut, nu sunt unguri, deci nu am avut de unde să învăț. Nici în Ciceu-Giurgești, unde locuiesc acum, nu se vorbește maghiară.

     Atunci mi-am dat seama că vorbirea în limbi era de fapt în limba maghiară.

     Când cei din biserică s-au convins că spun adevărul, că nu știu nici măcar o boabă de maghiară, au lăudat pe Domnul pentru modul extraordinar în care lucrează. Văzând lucrarea lui Dumnezeu, câteva familii s-au întors la Domnul chiar în ziua aceea.